Scandal în Parlament după adoptarea creşterilor salariale. PNL aduce acuzaţii de fraudă: În sală au fost 168 de deputaţi, nu 184/ Dragnea: Să numere, nu e treaba mea, s-o ia şi pe Anastase
Adoptarea legii pentru aprobarea OUG 20 este contestată, în condiţiile în care deputatul PNL Mircea Toader şi independentul Remus Cernea au cerut apel nominal, iar majoritatea parlamentară a respins solicitarea, numărătoarea PNL susţinută de fotografii arătând 168 de aleşi prezenţi, nu 184.
Dragnea despre votul privind majorările salariale: Să numere, nu e treaba mea, s-o ia şi pe Anastase
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ironizat luni seara acuzaţiile liberalilor potrivit cărora legea privind măririle salariale pentru medici şi profesori a fost adoptată fraudulos, spunând că dacă intenţionează să facă plângere să o ia şi pe Roberta Anastase cu ei.''Habar n-am ce imagini arată liberalii. Eu am fost, am votat. Au imagini, au dovezi, au altceva, să conteste cei care au condus şedinţa şi care conduc Camera Deputaţilor trebuie să răspundă la aceste lucruri (…) A existat dorinţă din partea tuturor colegilor mei ca această lege să fie votată. Ceea ce am şi făcut: am ridicat mânuţa şi am votat'', a declarat Dragnea.
În ceea ce priveşte acuzaţia de abuz în serviciu la adresa preşedintelui Camerei Deputaţilor, social-democratul Florin Iordache, liderul PSD a spus că nu este treaba lui.
''Să-o ia şi pe Roberta Anastase cu ei. Barem dacă se fac nişte cercetări, să se facă la pachet. Nu ştiu, este problema lor (…) Să numere voturile, să numere pozele, chiar nu e treaba mea'', a adăugat liderul PSD.
Întrebat de ce nu s-a votat electronic, ci prin ridicarea mâinii, Dragnea a spus că este o întrebare pe care şi-o pune şi el, adăugând că ''de câte ori se va cere reluarea votului pentru această lege'' el va fi prezent şi va vota.
Majoritatea parlamentară a respins solicitarea de apel nominal care a aparţinând deputatul PNL Mircea Toader, care a cerut ca astfel să fie verificat cvorumul de şedinţă.
Deputatul independent Remus Cernea a cerut, de asemenea, apel nominal, afirmând că în sală nu sunt 180 de oameni.
''Votul din Camera Deputaţilor asupra Legii privind majorările salariale în educaţie şi sănătate a fost VICIAT prin minciună. PSD a minţit că are suficienţi oameni în sală pentru a vota legea, anunţând o prezenţă de 184 de parlamentari. Imaginile arată că în sală nu se aflau decât 168(!) Cum pot crede cei care aşteaptă de la PSD măriri de salarii că le vor şi primi când văd că PSD a fraudat chiar votul prin care promite aceste beneficii?!?'', au acuzat liberalii.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu